Politică
Crede că această campanie este una “murdară”

Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale este dezamăgit de felul în care se desfășoară campania electorală în această perioadă. De asemenea, acesta a oferit si câteva declarații privind afirmațiile lui cum că în 2014, când era premier, a dat ordin „peste structurile românești” să fie inundate sate din România, pentru a salva Belgradul. „Nici eu nu știu în numele căror oameni vorbiți dvs., celor care poate stau în centrul Bucureștiului și beau o cafea scumpă cât zece litri de lapte și s-au învățat să urască.
(..)Am câștigat foarte mult din partea oamenilor de bună credință. Am fost chiar ieri acolo, în toate zonele de la Dunăre, oamenii au spus că am făcut foarte bine, că am salvat vieți omenești, că nu am pus în pericol nici o secundă nici un român, nu s-a inundat nici o gospodărie, nu a fost nici un animal mort. A fost o campanie foarte murdară, în special din partea adversarilor politici, dar în care oamenii au văzut până la urmă că trebuie să fim oameni, că trebuie să ne ajutăm la nevoie, că e normal să salvăm vieți. Cum adică, dacă sunt sârbi, îi lăsăm să se înece? (…) Atacurile politice m-au întărit.
(…)E o armă murdară, pe care ei au folosit-o în mod incorect. Au fost multe minciuni, că au murit oameni, s-a dovedit că n-a murit nimeni. Eu am fost acolo, între oameni. De aici, din fața televizorului sau a tastaturii, au aruncat cu minciuni asupra mea. Oamenii au văzut cât de frică le e celor de la Putere de mine și asta mi-a adus foarte mult suport”., a spus acesta.
Vizualizări: 467