Actualitate
Cred că supraveghetorii CEO vor avea mandate scurte
Adunarea Generală Ordinară a acționarilor Complexului Energetic Oltenia va anunța noii membri ai Consiliului de Supraveghere în data de 17 august.
Procedura este oricum întârziată cu câteva luni față de termenul stabilit și nu ar fi exclus că viitorii supraveghetori să aibă mandate pe perioade de câteva luni și nu de 4 ani, așa cum era stabilt.
Firma care s-a ocupat de selectarea persoanelor interesate pentru o astfel de poziție a trimis încă de acum câteva luni lista scurtă către Ministerul Energiei, însă lucrurile nu au fost finalizate. Conform unor surse, pe lista scurtă s-ar afla aproximativ 15 persoane.
Liderii de sindicat nu cred însă că numirea supraveghetorilor se va face pe o perioadă de 4 ani, ci mai degrabă pe câteva luni. „Au mai fost ședințe din astea. Nu știu dacă actualul ministru și-a schimbat opinia vizavi de societățile de stat, pentru că știți foarte bine că vechiului ministru îi plăcea să aibă conduceri din astea interimare indiferent de ce nivel vorbim. Fie că erau în Consiliul de Supraveghere, în cel de Administrație sau în Directorat. Să vedem dacă și-au schimbat opinia pentru că e complicat să faci un program de management atât timp cât ai mandate pe câteva luni. O să vedem ce dorește actualul ministru și aia o să fie o etapă în care o să vedem. Selecție sau… tot așa plătim firme de selecție cum facem de 11 ani”, afirmă președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.