Politică
Cosmin Popescu: Se poate cere o derogare pentru CE Oltenia
Întârzierea investițiilor care ar trebui să înlocuiască energia pe cărbune ar trebui să ajute statul român să amâne închiderea mineritului. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a declarat că România va cere Comisiei Europene să reașeze planul de restructurare și să prelungească activitatea carierelor și termocentralelor.
Principalul motiv invocat și care ar putea sta în picioare și la Bruxelles e faptul că investițiile privind centralele pe gaze și parcurile fotovoltaice bat pasul pe loc. Și recent au fost blocate tocmai de o investigație a Comisiei Europene. Aceasta s-a oprit recent, dar demersurile sunt întârziate și nu din vina companiei din Târgu Jiu.
„Din ce am discutat cu colegii mei parlamentari și cu specialiști din Ministerul Energiei, au spus că vor merge către Comisia Europeană cu explicații și solicitarea prelungirii activității având în vedere centralele pe gaz și parcurile fotovoltaice nu sunt nici măcar la stadiul de contractare, ci în procedură de achiziție. Comisia Europeană a deschis o investigație a ajutorului de stat, a oprit-o ca urmare a retragerii ofertelor celor doi operatori economici, dar mai sunt operatori care trebuie verificați. Cu siguranță, durează. Iar acest lucru nu e imputabil CEO. Se poate solicita o derogare de reașezare a planului și de prelungire a activității pe bază de lignit”, a declarat Cosmin Popescu, într-o emisiune la Radio Infinit.
La noi, s-a pus carul înaintea boilor și tăiem de pe listă capacități pe cărbune fără să avem ce pune în loc. „Normal ar fi să implementăm proiecte și apoi să închidem activitatea din minerit și energie. La noi nu s-a avut o corelare între cei care conduc Ministerul Energiei și autoritățile publice locale sau ONG-urile. Normal, închiderea ar trebui să se facă treptat după ce e absorbită forța de muncă din CEO și din Gorj de alți operatori economici”, a mai subliniat Cosmin Popescu.
- Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
- Executat de SC TVPROMO SRL
- CUI mandatar financiar coordonator: 21240002