Politică
Cosmin Popescu, îngrijorat de apariția societăților mixte la CE Oltenia
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, fost director în Complexul Energetic Oltenia, privește cu îngrijorare intenția de constituire a noilor societăți mixte, care să preia activele viabile ale companiei.
„Am văzut la CE Oltenia că pe 1 iulie se cere mandatul Adunării Generale a Acționarilor pentru a înființa câteva societăți mixte, ceea ce înseamnă că partea de cărbune, pe care ei o clamau că se va întinde până în 2032, se va închide mult mai repede decât au spus“, a spus Cosmin Popescu.
Managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, a explicat într-o emisiune care este planul cu acestea. “Este vorba de acele SPV-uri, societăți vehicul, în care ne dorim să atragem parteneri care să contribuie alături de noi în investițiile noi și asigură și acel capitol din orientările ajutorului de stat, adică măsura compensatorie. Adică dai niște active care sunt viabile, parte din aceste active, și altui investitor”, a spus Burlan la Gorj TV.
Practic, noile grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice vor fi realizate prin aceste societăți unde nu este clar dacă CE Oltenia va fi acționar majoritar, iar actuala companie va rămâne cu grupurile pe cărbune și cu ponoasele, adică pierderile acumulate în ultimii ani, datoriile, terenurile care trebuie ecologizate, litigiile și așa mai departe.