Politică

Cosmin Popescu cere guvernului sprijin pentru UATAA. “În caz contrar, societatea va intra în faliment”

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a cerut Ministerului de Finanțe să sprijine Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru, pentru ca societatea să poată să evite falimentul.

Este vorba de un sprijin pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului de distribuție a agentului termic în perioada 1 decembrie 2019 - 28 februarie 2021. 

“Prin alocarea sumei de 9.260,55 mii lei, operatorul va putea să își achite obligațiile către bugetul general consolidat al statului, să achiziționeze un număr de 47.034 certificate de carbon care trebuiau predate până la 30.04.2021, să-și achite obligațiile de plată către furnitori și, nu în ultimul rând, să continue ieșirea din insolvență”, se arată în adresa semnată de Cosmin Popescu.

Fără acest ajutor, motrenii vor rămâne la iarnă fără apă caldă și căldură. “În caz contrar, societatea va intra în faliment, iar Primăria Municipiului Motru va fi în imposibilitatea furnizării apei calde menajere și a agentului termic către populația municipiului Motru”, mai menționează sursa citată.

Autoritățile locale speră ca banii să fie alocați de guvern pentru UATAA Motru la prima rectificare de buget din acest an, care este așteptată în luna august.

Vizualizări: 2,283

Alte articole din Politică:

Citește și: