Social

Copii mutați din școala nouă într-o dărăpănătură

Două școli din comuna gorjeană Bîlteni au fost comasate dar, în loc ca elevii să învețe în clădirea reabilitată, au fost mutați într-una insalubră. Situația a fost sesizată de deputatul de Gorj Radu Miruță. „Au scos elevii dintr-o clădire decentă, cu toaleta încălzită înăuntru, și i-au mutat în lagărul din poze, cu toaleta în fundul curții, cu geamuri sparte și mai departe de majoritatea elevilor arondați“, a scris acesta pe pagina de socializare. 

Primarul Vasile Vlăduleanu dă vina pe Inspectoratul Școlar Județean Gorj, care a luat decizia, dar nu a făcut niciun demers de la începutul anului școlar și până acum. La școala reabilitată au mai rămas doar două grupe de grădiniță, deși ar fi avut loc și ceilalți copii.

În ultimii 15 ani, numărul elevilor din localitate a scăzut de la 2.200 la 700, fiind desființate mai multe școli.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Direcția de Sănătate Publică Gorj au fost notificate de deputatul care a semnalat situația, pentru a remedia problema.

Vizualizări: 2,948

Alte articole din Social:

Citește și: