Actualitate
Copaci rupți și drumuri distruse. Primar: E dezastru!
Dezastru la Tismana în urma furtunii de noaptea trecută. Primarul Petre Remetea a anunțat că mai multe drumuri și poduri au fost distruse, iar stâlpii de electricitate au cedat din cauza vântului ori a copacilor rupți de vijelie.
De vineri, mai anunță primarul, va începe lucrările de reparații. Petre Remetea a făcut apel la cei care au utilaje să intervină și ei și să ajute Primăria. Probleme au fost semnalate în toate satele. Edilul a cerut ajutor și de la Consiliul Județean Gorj.
“În urma codului portocaliu, în Tismana, toată munca noastră de o lună și jumătate a fost distrusă. Mă refer la drumuri, copaci rupți, rețea electrică, poduri rupte. Am luat legătura cu Consiliul Județean. Vom începe reconstrucția drumurilor. Avem drumuri distruse în Sohodol, Celei, Izvarna, Topești, Vâlcele, Gornovița. Această furtună a făcut prăpăd în mai puțin de 45 de minute. Fac un apel să ne ajute cei care au utilaje să reconstruim drumurile din Tismana”, a transmis într-un videoclip pe Facebook primarul din Tismana.
Mai multe localități din Gorj au fost, seara trecută, sub cod roșu și portocaliu de vijelii și grindină. Au fost probleme și în Târgu Jiu, unde un acoperiș a distrus mai multe mașini, dar și în Turceni, unde autoturismele au fost avariate serios de bucățile mari de gheață.