Ultima oră

Control judiciar pentru elevul care și-a înjunghiat colegul

Procurorii gorjeni au decis să plaseze sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile pe elevul de 14 ani care și-a înjunghiat un coleg, săptămâna trecută. Conflictul a avut loc într-o pauză chiar în clasă. Cei doi elevi au avut un conflict spontan care a escaladat rapid, iar unul dintre ei a scos cuțitul din buzunar și l-a înjunghiat pe celălalt. 

 

În cauză, se fac cercetări pentru tentativă de omor pentru că viața băiatului atacat a fost pusă în pericol. El a fost supus unei intervenții de urgență. Primul ajutor l-a acordat chiar medicul școlii, iar intervenția sa promptă a făcut diferența dintre viață și moarte. Băiatul a fost externat din spital la începutul acestei săptămâni. 

 

Conducerea Liceului cu Program Sportiv urmează să stabilească și ce măsură se impune în cazul băiatului care și-a atacat colegul. Acesta riscă până la exmatriculare. 

Vizualizări: 218

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: