Social

Controale la Rânca

Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Gorj au efectuat, în perioada 6-7 ianuarie, verificări la operatorii economici din stațiunea montană Rânca, pe linia apărării împotriva incendiilor.

Au fost verificați trei operatori economici, fiind constatate nouă deficiențe. Șase dintre acestea au fost sancționate cu avertismente, iar pentru trei au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 81.000 lei. 

La unul dintre obiective s-a dispus măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcției, determinată de încălcarea gravă a cerinței „securitate la incendiu”, în conformitate cu prevederile HG nr. 915 din 2015.

„Facem precizarea că inspectorii de prevenire din cadrul instituției noastre efectuează în permanență, atât verificări periodice, cât și inopinate la operatorii economici din județul Gorj pentru identificarea eventualelor nereguli, inițierea demersurilor pentru remedierea acestora și aplicarea, graduală, a sancțiunilor legale.

Totodată, activitatea instituției noastră este axată și pe activități de informare preventivă, asistență tehnică și îndrumare a operatorilor economici în scopul acordării unei atenții sporite pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot aduce atingere climatului de siguranță pentru beneficiarii clădirilor și respectarea cadrului legal actual în ceea ce privește securitatea la incendiu”, a transmis ISU Gorj.

 

Vizualizări: 520

Alte articole din Social:

Citește și: