Actualitate
Controale în Horeca. ITM a dat amenzi pentru muncă "la negru"
Zeci de controale au făcut inspectorii de muncă în trei zile. Au descoperit și nereguli pe care le-au taxat dur. Au dat 24 de amenzi în valoare de peste 150 de mii de lei. Sancțiuni s-au dat și pentru muncă "la negru".
Un angajator cu sediul social în comuna Dănești, având domeniu de activitate Alte activități poștale și de curier a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
În pragul sezonului estival, inspectorii de muncă au făcut controale și la restaurante sau terase. La acţiune au participat 7 inspectori de muncă, fiind verificați 13 angajatori în domeniul relațiilor de muncă, iar pentru unul dintre aceștia, documentele pentru finalizarea controlului au fost trimise unui alt inspectorat teritorial de muncă din țară, agentul economic având sediul social în județul respectiv.
Pentru agenții economici de pe raza județului nostru, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoarea de 72.000 lei și s-au dispus 52 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate și respectarea prevederilor legale. Unul dintre angajatorii verificați în domeniul vizat a fost depistat că folosea muncă nedeclarată, o persoană fiind identificată că presta muncă în beneficiul respectivului angajator fără a avea întocmit în formă scrisa contract individual de muncă, prin urmare acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 20.000 lei.
„Prin această acțiune de control s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare", a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.