Politică
Consiliul Județean Gorj împarte bani primăriilor
Consiliul Județean Gorj va distribui în ședința de astăzi suma de aproape 33 de milioane de lei către primăriile din județ.
Banii vor fi folosiți pentru cofinanțarea unor investiții de interes local. “Se aprobă repartizarea pe unități administrativ – teritoriale, pentru anul 2022, a sumei de 32.994 mii lei – cota de 6% din impozitul pe venit, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean Gorj ce se repartizează integral în anul 2022 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ – teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii”, se arată în proiectul de hotărâre inițiat de președintele Cosmin Popescu, care va fi supus aprobării consilierilor județeni.
Sumele sunt repartizate echilibrat, toate primăriile primind fonduri. Orașele și municipiile primesc 7,4 milioane de lei, iar diferența este împărțită între comune.