Politică
Consiliu local, dat în judecată de Instituția Prefectului. Ce cere în instanță!
Instituția Prefectului Județului Gorj, reprezentată prin prefect, a dat în judecată Consiliul Local Mătăsari. Reprezentantul Guvernului în teritoriu cere anularea unei hotărâri aprobată de consilierii locali, pe care o consideră nelegală.
Este vorba de o hotărâre din luna iunie, prin care primarul comunei a fost împuternicit să reprezinte interesele Consiliului Local în fața instanțelor de judecată. Documentul prevedea că atribuția de reprezentare putea fi exercitată în numele primarului de consilierul juridic sau de un avocat angajat. Acțiunea a fost înregistrată la începutul lunii septembrie, la Tribunalul Gorj, secția Contencios administrativ și fiscal.
În apărarea sa, Consiliul Local Mătăsari spune că hotărârea este legală și a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată. ”Conform dispozițiilor art. 109 alin(1) și (2) din Codul Administrativ reprezentarea în justiție a Unităților administrativ teritoriale se asigură de către Primar sau de către Președintele Consiliului Județean, Consiliul local fiind autoritatea deliberativă, acesta neavând capacitate juridică și patrimoniu propriu. Mai mult decât atât, Consiliul local este organ colegial, fără personalitate juridică și fără aparat de specialitate care să îi asigure reprezentarea în fața instanțelor de judecată”, se arată în întâmpinare.
De altfel, Consiliul Local Mătăsari a adoptat o hotărâre, la finalul lunii septembrie, prin care a luat act de existența acțiunii în Contencios Administrativ privind anularea hotărârii respective și și-a însușit întâmpinarea. Totodată, a mandatat primarul să semneze întâmpinarea și a împuternicit consilierul juridic al primăriei să reprezinte Consiliul Local în fața instanței de judecată în acest dosar.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 noiembrie.