Actualitate

Consideră că este nevoie de cărbune în continuare la CEO

Este nevoie de cărbune în continuare la CEO. Sunt declarațiile făcute de deputatul PSD Gorj, Mihai Weber care crede că se vor prelungi 

termenele de închidere a carierelor și termocentralelor pe lignit, până după anul 2030.

“Am avut discuții și cu ministrul Energiei și cu președintele directoratului să avem un calendar pentru următoarele acțiuni, dar este foarte important că ceea ce spunem, de cel puțin doi ani de zile, presiunea pe care o facem de a iniția discuțiile cu Comisia Europeană s-au concretizat acum. Din punctul meu de vedere, vă spun cât se poate de sincer, sunt o fire optimistă, dar sunt convins că această unitate economică nu-și va închide porțile ani buni de aici înainte. În primul rând, vorbim de siguranță energetică, în contextul actual, am văzut ce se întâmplă și prin alte părți, vorbim despre echilibrul sistemului energetic național, această componentă de energie pe bază de cărbune este un pilon esențial. S-a văzut ce înseamnă, când reactorul de la Cernavodă a intrat în avarie sau vedem ce înseamnă cu zona de hidro, pentru că prognoza este secetă și anul acesta, bazinul hidro este scăzut sub nivelul care trebuia să fie și, atunci, de unde să-și iei această componentă care este extrem de importantă?”, a declarat Weber.

Vizualizări: 621

Alte articole din Actualitate:

Citește și: