Social

Confuzia între rasism și xenofobie poate salva FCU Craiova

FCU Craiova are o șansă mare în acest sezon de a prinde un loc de play-off, dar totul pare să depindă de rejucarea meciului cu Sepsi.

Echipa lui Adrian Mititelu este la doar cinci puncte de calificare, iar ultimul loc de play-off este ocupat de Sepsi, rivala oltenilor după scandalul de xenofobie de la Sf. Gheorghe.

Comisia de disciplină a dictat victorie la „masa verde” pentru covăsneni, dar patronul alb-albaștrilor așteaptă să se facă dreptate la apel, bazându-se pe o confuzie de termeni între rasism și xenofobie.

„Nu am găsit-o noi, ci e o eroare majoră făcută de către arbitrul Chivulete. Vă dați seama ce aberații? Ei recunosc că nu e prevăzut în regulament. Sunt două aspecte importante. Unu, că numai în caz de rasism se putea întrerupe jocul și doi, trebuie să faci o discuție cu cei doi căpitani de echipă să îi întrebi dacă mai pot continua jocul în condițiile scandărilor din tribune. Și dacă ei spuneau că nu, atunci era o măsură regulamentară. Important e că această hotărâre de întrerupere a jocului nu e o sancțiune sau ca o amendă. E un gest care are la bază imposibilitatea de a mai putea să rejoace jucătorii meciul. De ce este numai la rasism? Se spune că vine un spectator și spune ceva de etnie, de culoare unui jucător, și acel jucător nu se mai poate concentra și să dea randamentul pe teren. Și probabil nici ceilalți jucători. Asta e motivația care are la bază întreruperea meciului. Nu întrerupi meciul pentru orice. Ce a spus căpitanul de la Sepsi? Noi puteam să continuăm jocul. Bergodi: nu, domne, că noi suntem obișnuiți cu scandările. Nu era niciun motiv să se oprească jocul. Chiar cei de la Sepsi au zis că nu îi afectează și că sunt obinșnuiți cu așa ceva. Ce treabă aveau ai noștri cu ungurii și cu ce debitau ăia prin tribune? Nu erau scandări care să afecteze capacitatea de exprimare a jucătorilor pe teren”, a spus Mititelu la Fanatik Superliga.

Pe baza acestei confuzii cei de la FCU Craiova au făcut apel și așteaptă un răspuns de la Comisia de Recurs a FRF.

Ca substantive, diferența dintre rasism și xenofobie este aceea că „rasism” este teorie social-politică ce susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane iar „xenofobie” este ură față de străini și față de tot ce este străin.

Vizualizări: 711

Alte articole din Social:

Citește și: