Ultima oră
Condamnați în Ajun de Crăciun
Doi indivizi au fost condamnați la închisoare cu executare în ajun de Crăciun, pentru înșelăciune prin metoda Accidentul. Condamnările au fost pronunțate pe 24 decembrie de Judecătoria Târgu Jiu și nu sunt definitive.
Unul dintre bărbați era deja arestat și suna din închisoare, spunând că este medic și că rude ale celor sunați au suferit un accident și au nevoie urgent de operație. Așa-zisul medic cerea bani pentru intervenția chirurgicală, sume între 8.000 și 40.000 de lei.
Își trimitea complicele acasă la victime, să ridice banii, complice despre care spunea că este asistent medical.
Șase victime au făcut cei doi până când au fost prinși, de la care au primit peste o sută de mii de lei.
Cel care a sunat din închisoare a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare, dar el are deja de executat 30 de ani, pentru alte fapte. Complicele a fost condamnat la trei ani cu executare.