Social
Concurs anulat la Motru
Spitalul din Motru anunță că a anulat concursul pentru ocuparea a două posturi de portar, după ce guvernul a blocat angajările.
“Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 415 a OUG nr. 34/15.05.2023, prin care se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv a posturilor pentru care nu s-a afișat rezultatul selecției până la data de 15.05.2023 (art. 4, alin. VI) (...) comunicăm anularea concursului pentru ocuparea posturilor de portar”, se arată în anunțul spitalului.
Candații înscriși își pot recupera taxa de înscriere până la data de 1 iunie.
Spitalul Municipal Motru anunță că va republica posturile de îndată ce legea va permite reluarea angajărilor.
Spitalul continuă procedurile pentru angajarea pe posturile de fiziokinetoterapeut, medic specialist medicină de laborator, personal auxiliar și asistenți medicali generaliști, deoarece fie s-a trecut deja de etapa de selecție a dosarelor, fie sunt posturi unice.