antiVirale
Concert de vioară și spectacol cu drone la Târgu Jiu
Marți, 28 septembrie, la ora 19:00, în Parcul Coloanei Infinitului din Târgu Jiu va începe unul dintre cele mai frumoase spectacole organizate în acest an: concertul "Duelul Viorilor – Stradivarius versus Guarneri", din cadrul seriei Turnee de Poveste la Târgu Jiu.
Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail.
“Imediat după concert, începe spectacolul de lumini, de această dată cu mai multe drone și pentru un timp mai îndelungat. Vă așteptăm cu drag”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Păcat că niște indivizi au început să țipe că de ce se fac spectacole în aer liber în pandemie. Păi dacă nici să mergem în parc nu mai avem voie, ce mai avem voie să facem? Să urmărim circul politic toată ziua la televizor, stând în case?