Actualitate

Concediații de la CE Oltenia primesc preavizele după Paște

Pentru sute de salariați din Complexul Energetic Oltenia, sunt ultimele săptămâni de muncă în carierele miniere și termocentrale. Peste 500 de salariați vor fi concediați colectiv, iar alte câteva sute se vor pensiona până la sfârșitul anului.

Circa 70 de salariați vor pleca de la termocentrala Turceni, pentru că grupul 3 va fi scos din producție la 1 iulie. Este și data la care vor fi făcute concedierile colective.

Un alt grup care va fi scos din producție în această vară este 8 Ișalnița, si aici fiind prevăzute zeci de concedieri.

În această perioadă se fac listele cu persoanele care vor avea condiții de pensionare înainte de aprilie 2022. Acestea vor fi trecute primele pe listele de concedieri și vor primi atâtea salarii compensatorii câte luni vor mai avea până la pensie.

Vor fi însă și disponibilizări la cerere, dacă sunt oameni care își pot găsi de lucru în altă parte și nu mai așteaptă anunțata închidere a termocentralelor și carierelor.

Vizualizări: 4,006

Alte articole din Actualitate:

Citește și: