Actualitate
Complexul Energetic Oltenia produce cu șapte grupuri
Cererea de energie pe cărbune este mare, astfel că sunt șapte grupuri pe cărbune pornite la Complexul Energetic Oltenia.
Complexul avea până anul trecut 12 grupuri, din care două au fost oprite în 2021 potrivit planului de restructurare, iar unul este în modernizare. Astfel, are nouă grupuri la dispoziție, dar la finalul anului ar trebui să mai închidă două, conform angajamentelor asumate.
România are însă nevoie de energia pe cărbune și o arată producția din această perioadă caniculară, secetoasă. CE Oltenia are pornite toate cele trei grupuri energetice de la Rovinari, două la Turceni și câte unul la Ișalnița și Craiova II.
În doar câteva zile, guvernul va adopta ordonanța privind decarbonizarea, potrivit căreia în 2026 vor rămâne doar trei grupuri la CE Oltenia, și acelea în rezervă de capacitate. Cum va fi atunci acoperit un sfert din consumul de energie al României? Au guvernanții soluții miraculoase?