Actualitate

Comisia Europeană a primit răspunsurile de la CE Oltenia

Ministerul Energiei a trimis Comisiei Europene răspunsurile la întrebările legate de planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, a afirmat, joi, ministrul de resort, Virgil Popescu.

“Am trimis răspunsurile ieri (miercuri, n.r.) la Comisia Europeană”, a spus ministrul, în Parlament, după ce bugetul instituţiei pe care o reprezintă a fost votat de comisiile de specialitate.

Comisia Europeană a cerut clarificări legate de veniturile companiei pe următorii ani, cele din planul de restructurare nefiind susținute de contracte pe termen lung. Pe de altă parte, CE a dorit să afle de ce doar guvernul și-a asumat să sprijine compania printr-un ajutor de stat de 1,33 de miliarde de euro, nu și Fondul Proprietatea, care deține 21,5% din acțiuni.

Au fost și întrebări legate de capacitatea de producție care rămâne după aplicarea planului de restructurare, prea mare în opinia ecologiștilor care au sesizat Comisia Europeană.

Pe 5 februarie, Comisia Europeană a anunţat că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate CE Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Vizualizări: 2,244

Alte articole din Actualitate:

Citește și: