Ultima oră

Cod galben de ninsori în 11 județe

Meteorologii au emis sâmbătă o atenţionare cod galben de ninsori în 11 judeţe din zona Moldovei şi a Munteniei. Atenționarea intră în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică, la ora 10.00.
 

La începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei, va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri.

În zona deluroasă şi montană a Moldovei, trecător, vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Judeţele care intră integral sub incidența avertizării sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi. Parţial, vor fi afectate județele Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.

Meteorologii au emis și o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, în intervalul 20 noiembrie, ora 10:00 - 21 noiembrie, ora 20:00.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 de litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane.

În jumătatea de nord a Moldovei, vor fi intervale în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi intervale cu precipitaţii mixte care vor determina depuneri de polei.

Local, în Carpaţii Orientali şi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar, vântul va prezenta intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei de luni şi pe litoral, unde rafalele vor fi în general de 60-70 km/h.

Vizualizări: 843

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: