Social

Clinică mobilă pentru sterilizarea câinilor

O clinică mobilă pentru sterilizarea câinilor cu și fără stăpân va ajunge la sfârșitul acestei săptămâni în județul Gorj. Două organizații internaționale le dau o mână de ajutor autorităților din Gorj să scape de problema câinilor fără stăpân. 

 

"Așa cum am anunțat în urmă cu câteva luni, clinica veterinară mobilă destinată campaniilor de sterilizare gratuită este pe drum și va ajunge mâine în județul Gorj. Această inițiativă reprezintă un pas important în eforturile noastre de a reduce numărul animalelor fără stăpân, prin soluții umane și eficiente.

 

Clinica mobilă va fi utilizată, în special, pentru desfășurarea campaniilor de sterilizare gratuită a animalelor, în cadrul unei colaborări între Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj și două organizații internaționale care se implică activ în gestionarea problemei câinilor cu și fără stăpân: Asociația Veto și Asociația Happy Paws, din Germania.

 

Decizia celor două asociații de a sprijini acest demers și de a pune la dispoziție clinica mobilă a fost luată în urma acțiunilor organizate de Consiliul Județean Gorj, acțiuni care au beneficiat de promovare din partea dumneavoastră, reprezentanții presei.

 

Pe această cale, dorim să vă mulțumim pentru sprijinul constant și pentru implicarea activă în mediatizarea proiectelor noastre. Datorită colaborării cu mass-media, mesajele noastre ajung mai ușor la cetățeni, iar rezultatele devin vizibile în comunitate", a anunțat Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul CJ Gorj.

Vizualizări: 488

Alte articole din Social:

Citește și: