Politică

Claudiu Manta: Ion Iordache continuă manipularea angajaților C.E.O.

Deputatul PSD, Claudiu Manta, trage un semnal de alarmă cu privire la angajații pe perioadă determinată din Complexului Energetic Oltenia, susținând că singura soluție pentru menținerea acestora în cadrul companiei, este modificarea legii. 

"Pentru ca salariații Complexului Energetic Oltenia, care sunt încadrați pe perioadă limitată, să poată fi menținuți în companie, este nevoie de modificarea legii", susține Claudiu Manta 

Deputatul critică abordarea senatorului Ion Iordache, susținând că acesta doar îi amăgește pe mineri, jucându-se de-a legiuitorul pe Facebook. 

" Spre deosebire de presedintele PNL Gorj, care se joacă de-a legiuitorul pe Facekook și incearca sa îi amăgeasca pe mineri și energeticieni, împreună cu ceilalti parlamentari PSD de Gorj am depus un amendament la Camera Deputaților, de corectare a legii, în favoarea CEO. 

Actualmente, prevederile legale interzic CEO să-și depășească cheltuielile salariale din anul anterior, asta deoarece nu are un buget aprobat. Această condiționalitate pune în pericol aproape 2.000 de oameni, din personalul companiei, care au contracte de muncă pe perioadă limitată. Modificările solicitate prin amendamentul depus de parlamentarii PSD Gorj elimină această limitare. Corectarea legii în sensul propus de noi dă posibilitatea Complexului Energetic Oltenia să prelungească pentru acești oameni, contractele de muncă", mai declară deputatul PSD. 

Fiind membru în cadrul Comisiei de Industrii și Servicii, deputatul Claudiu Manta dă garanții că amendamentul parlamentarilor PSD este depus legal și duce la deblocarea situației cu care se confruntă angajații Complexului Energetic. 

" Ca membru al Comisiei de Industrii si Servicii, care este comisie raportoare pentru acest proiect, le garantez gorjenilor că amendamentul parlamentarilor PSD din Gorj este legal depus și niciunul dintre colegii mei nu-și permite să se joace de-a procesul legislativ, cum face senatorul Iordache.

Înțeleg că dumnealui a început deja campania electorală și încearcă să păcălească salariații CEO, însă problema este prea serioasă și oamenii trebuie sa știe adevarul", a încheiat, deputatul PSD, Claudiu Manta

Vizualizări: 3,191

Alte articole din Politică:

Citește și: