Actualitate
Ciurel, după ce a demisionat: Nu mai avem cu cine lucra!
Laurențiu Ciurel a demisionat de miercuri din funcția de director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari și anunță că nu mai putea continua în funcția de conducere pentru că nu mai avea cu cine lucra. Chiar dacă guvernanții vor face demersurile necesare către Comisia Europeană, profesioniștii lipsesc din cadrul companiei.
Ciurel îi compătimește pe ”determinații” de la Complexul Energetic Oltenia și spune că nimeni nu vrea să vină să lucreze pe contracte de trei sau șase luni.
„În sfârșit am văzut luări de poziție pentru prelungirea termelor până în 2028. Faptul că nu vine nimic din urmă, continuăm cu perioada determinată pentru trei luni, nimeni nu vine! Nimeni nu este atras de un astfel de job pe trei luni! Toată lumea vrea să-și facă o familie și să ia un împrumut din bancă. Îmi pare rău că se întâmplă lucrurile acestea și nu putem să asigurăm o stabilitate în zona asta industrială. Doar la nivel declarativ, nu facem nimic. O să ajungem în situația să se spună că s-a dat o derogare și să nu se mai poată pentru că nu mai avem cu cine”, a declarat Laurențiu Ciurel.