Politică
Cîțu anunță drepturi mai multe pentru vaccinați, din vară
Trendul descendent al infectărilor cu noul coronavirus ne face să ne gândim la normalitate, la viaţa post-pandemică, dar declaraţiile unor politicieni ne trimit în centrele de vaccinare pentru a ne recăpăta viaţa normală.
Premierul României, Florin Cîțu, a declarat că odată cu atingerea pragului de 5 milioane de vaccinaţi purtatul măştii poate fi uitat, dar vârful de lance al declaraţiei este că pot exista "facilităţi" pentru cei vaccinaţi, cum ar fi evenimentele private. Deci, cine are planificată o nuntă să trimită în invitaţie şi un vaccin.
"Este clar că putem vorbi despre lipsa măştii pe plajă. Fără mască, dacă mergem la munte în drumeţie. Putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim şi despre evenimentele private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe", a declarat Florin Cîțu.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) consideră că obligativitatea vaccinului este necesară într-o societate democratică, asta după ce mai multe persoane din Cehia s-au plâns împotriva obligativităţii vaccinării a copiiilor.
Sensul cuvintelor a fost schimbat, lucruri ce erau elementare, normale şi garantate de drepturile fundamentale acum devin "facilităţi", după cum spune premierul Cîțu, care nu mai este acoperit nici de starea de urgență.
Democraţia prinde altă conotaţie, CEDO uitând care este definiţia cuvântului, având o poziţie ce se bate cap în cap cu democraţia.