Social
Cireșele au atins un nou record de preț
Prețul cireșelor este unul amețitor în această primăvară, în care producția internă a fost compromisă. Pe paginile de socializare circulă imagini cu cireșe la prețul de 130 de lei kilogramul.
Cum românul face haz de necaz, glumele se țin lanț. Cineva care vede o cireașă pe jos spune că a găsit cinci euro, iar altcineva care cere cireșe de 10 lei primește răspunsul: ori cumperi una întreagă, ori deloc, că eu din cireașă nu tai.
Lăsând gluma la o parte, gorjenii și doljenii se plâng pe paginile de socializare că vișinii și cireșii sunt “arși” și că abia dacă vor lua o mână de cireșe, de gust.
Bănuim că nici la 130 de lei kilogramul nu se riscă prea mulți, astfel că nu ne rămâne decât să așteptăm anul viitor.