Social

Cine produce tensiuni la Liceul Tehnologic Roșia Jiu

Un conflict a izbucnit la Liceul Tehnologic Roșia Jiu, unde o educatoare acuză conducerea unității de hărțuire și denigrare. 

Într-un comunicat transmis de colectivul cadrelor didactice din cadrul liceului, profesorii resping acuzațiile educatoarei, susținând că situația prezentată în mass-media este una deformată. Potrivit acestora, este vorba despre o singură persoană care creează conflicte repetate și care a făcut în mod constant reclamații nefondate către Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației.

„Denumirea generică „cadrele didactice acuză directorul” este eronată. În realitate, doar doamna educatoare Ionici Lucica face astfel de acuzații, care sunt false și nejustificate. În unitatea școlară există un climat propice desfășurării actului educațional, dar liniștea este perturbată periodic de această persoană”, susțin colegii săi.

Profesorii o acuză, la rândul lor, că a avut conflicte repetate cu părinții, litigii cu conducerea școlii și chiar reclamații la poliție împotriva cadrelor didactice și a reprezentanților Inspectoratului Școlar. Mai mult, în urma controalelor efectuate la grădiniță, s-a constatat prin documente oficiale că atitudinea educatoarei „nu face cinste carierei de cadru didactic”.

În final, colectivul liceului cere restabilirea unui climat optim în școală și luarea măsurilor necesare pentru a pune capăt conflictelor existente.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că o comisie de anchetă va analiza situația și va decide măsurile care se impun. 

Vizualizări: 1,921

Alte articole din Social:

Citește și: