Diaspora
Cine este românul care a cântat la încoronarea regelui Charles
Regele Charles III al Marii Britanii a fost încoronat şi întronat la catedrala Westminster Abbey din Londra, în cadrul unei ceremonii fastuoase, plină de muzică şi marcată de simbolism.
Din ”The Coronation Orchestra” a făcut parte și violonistul român Alexandru-Mihai Bota, cunoscut sub numele de scenă Sascha.
Sasha început să studieze muzica la vârsta de cinci ani și să învețe să cânte la vioara un an mai târziu. Experiența să internațională a început acum 23 de ani, când, alături de tatăl său, Johnny Bota, participa la un curs în Brașov și a întâlnit un artist din Spania care l-a îndrumat să meargă la o academie de elită. Deși și-ar fi dorit să studieze în Germania sau Austria, România nu făcea încă parte din Uniunea Europeană la acea vreme, iar taxele erau mai mari.
De-a lungul timpului, a susținut concerte alături de Lukas Hagen, Clemens Hagen, Radovan Vlatkovic, Gérard Caussé, Benjamin Schmid sau Michael Martin Kofler.
Un alt român care a participat la încoronare este generalul maior Christopher Ghika, descendent al întemeietorului Jandarmeriei Române, Grigore Alexandru Ghica. Bărbatul cu origini românești a condus ceremonialul încoronării lui Charles al III-lea.