Social
Cimitirul din Motru va fi extins

Consiliul Local al Municipiului Motru a aprobat, printr-o hotărâre recentă, demararea procedurilor de cumpărare a unui teren de 1.200 mp în vederea extinderii Cimitirului Municipal.
Terenul aparține unei localnice și este situat în zona actualului cimitir. Achiziția se va face prin negociere directă, iar evaluarea terenului va fi realizată de un expert autorizat. Potrivit hotărârii, prețul de cumpărare nu va putea depăși valoarea stabilită prin raportul de evaluare.
Pentru desfășurarea negocierii a fost constituită o comisie formată din cinci membri: trei funcționari publici desemnați prin dispoziția primarului și doi consilieri locali – Jianu Gigel și Pinoșanu Aurel.
Prețul final negociat urmează să fie supus aprobării Consiliului Local într-o ședință ulterioară. Punerea în aplicare a hotărârii revine Serviciului Servicii Publice, Lucrări Publice și Protecția Mediului din cadrul Primăriei Municipiului Motru.
Vizualizări: 509