Social
Cheltuielile cu naveta ale funcționarilor de la sat, decontate. În ce comună!
Angajații unei primării din Gorj vor primi banii cheltuiți cu naveta înapoi. Este vorba de funcționarii publici și personalul contractual din cadrul primăriei Mătăsari.
Consiliul Local a aprobat o hotărâre, la finalul lunii octombrie, în baza cărei salariaților primăriei li se va deconta contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care aceștia își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora.
Desigur, decontarea se va face doar pentru cei care locuiesc în altă localitate. Sumele vor fi asigurate din bugetul local, în baza documentelor justificative. Măsura se aplică începând cu această lună.