Social
Cere suplimentarea numărului angajaților de la Termocentrala Rovinari
Sindicaliștii cer suplimentarea numărului de angajați de la Sucursala Electrocentrale Rovinari. Punerea în funcțiune a grupului V va duce de la sine o problemă în ceea ce privește numărul de angajați al unității respective. Jan Popescu, lider al Sindicatului Mine Energie Oltenia, anunță că primi megawați dați în Sistemul Energetic Național de grupul V vor fi produși în luna octombrie.
„Pornim blocul nr. 5, deja suntem în probe. La blocul nr.5 ne trebuie personal. Vom funcționa, dacă vom avea cantitatea necesară de cărbune, cu 3 grupuri. Ori aceste 3 grupuri din Bazinul Rovinari nu pot fi funcționale decât cu personal suplimentar angajat, nu poate fi făcut decât cu personal cu o responsabilitate mare și una dintre măsurile care cred eu că ar fi de bun augur pentru Bazinul Rovinari este ca și contractele individuale de muncă ale colegilor mei aflați în situația de a le avea, astăzi, pe perioadă determinată să fie transformate în perioadă nedeterminată.
Pentru că vor unii sau nu, CEO trebuie să aibă viață, Termocentrala Rovinari, Bazinul Rovinari trebuie să aibă viață și după 2030, pentru că nu se poate lipsi nimeni de această energie.
Ne aflăm într-o situație de probe a blocului nr. 5. Colegii mei care gestionează această situație, și eu le mulțumesc încă o dată, pentru că port discuții cu ei aproape zilnic, vreau să vă spun că dacă am fi 3000 de salariați, astăzi, în Termocentrala Rovinari, dar nu ar fi acel personal care a mai făcut aceste lucruri, acum 10-15 ani, și ne aflăm în situația în care ne-au venit pentru această pornire 7-8 colegi care au ieșit la pensie, unii dintre ei, chiar acum foarte mulți ani, ne sunt de un real ajutor în aceste zile, când suntem în probe.
Cred că, luna viitoare, începutul lunii octombrie, vom da primii megawați în sistem. Cred că trebuie personal pentru 3 blocuri, dacă CEO va decide să funcționăm cu 3 blocuri”, afirmă liderul SMEO.