Eveniment

Cercetați pentru furt

Doi gorjeni sunt cercetați penal după ce au furat mai multe componente de pe un ATV din Rânca. Au produs un prejudiciu de cinci mii de lei, spun anchetatorii. 

 

"La data de 25 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin plângere, de un bărbat de 39 de ani, din județul Ilfov, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, persoane necunoscute ar fi sustras, din parcarea unui hotel din stațiunea Rânca, trei componente ale unui ATV, cauzând un prejudiciu estimat de persoana vătămată la 5.000 de lei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din Novaci au identificat un tânăr și o femeie, din comuna Scoarța, bănuiți de săvârșirea faptei și au recuperat prejudiciul, cele trei componente fiind restituite proprietarului", a comunicat IPJ Gorj. 

Vizualizări: 275

Alte articole din Eveniment:

Citește și: