Eveniment
Cercetat penal după ce și-a băgat iubita în spital
O femeie, în vârstă de 28 de ani, din Săulești, a sunat la 112 după ce a fost bătută de iubitul ei. Acesta nu mai are voie să se mai apropie de ea.
"Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce femeia se afla împreună cu concubinul său în vârstă de 36 de ani, la domiciliul comun al acestora, pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către concubin, între aceștia a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, femeia a fost lovită cu palmele în zona capului și a feței.
De asemenea, aceasta a mai sesizat faptul că în urmă cu o lună de zile, a mai fost agresată de către bărbat, tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fiind lovită cu pumnii în zona feței, și rezultând leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie", a anunțat Poliția.