Social
Cer bani pentru reabilitarea Muzeului Județean
Consiliul Județean a depus spre finanțare, în data de 29 ianuarie, proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Muzeului Județean Gorj Alexandru Ștefulescu”, în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), coordonat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Prin acest proiect, se propune reabilitarea clădirii Muzeului Județean Gorj, situată în zona centrală a Municipiului Târgu-Jiu, din strada Geneva nr. 8, fiind clădire de patrimoniu, construită în anul 1875. Conform Listei Monumentelor Istorice, actualizată în 2015, imobilul este încadrat ca monument istoric, sub denumirea de ,,Prefectura Veche”.
Prin acest proiecte de investiție, se propun a fi realizate următoarele lucrări de intervenție: lucrări de consolidare, de creștere a eficienței energetice și de arhitectură - lucrări de instalații (sanitare, termice și electrice).
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 59.775.239,08 lei (inclusiv TVA), din care: asistență financiară nerambursabilă solicitată prin program (cheltuieli eligibile) – 44.888.129,83 lei și contribuția Consiliului Județean Gorj (cheltuieli neeligibile) – 14.887.109,25 lei.
„Prin implementarea acestui proiect, se vor efectua lucrări de intervenție, însoțite de lucrări de reparații capitale, astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic de gradul IV, față de gradul II cât este în prezent”, informează Consiliul Județean Gorj.