Anchetă

Cer bani pentru că nu pot tăia pădurile

România este țara cu cele mai multe păduri protejate, unde lemnul nu poate fi exploatat. Multe dintre păduri aparțin obștilor, care dau guvernul în judecată, pentru a obține despăgubiri.

Așa a făcut și Obştea Plaiurile Dobriţei, care vrea să oblige guvernul să adopte Normele Metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat în domeniul forestier și pentru perioada de referință 01.01.2017 - 06.07.2017, într-un termen rezonabil.

Obștea deține suprafața de 2.547,35 ha de teren cu vegetație forestieră.
“Din totalul acestor suprafețe forestiere, 1120,22 ha a fost cuprinsă fără nicio consultare prealabilă, notificare, șamd de statul roman prin intermediul diverselor instituții în aria naturala protejată”, se arată în documentul de la instanță.

Vorbim de acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic national, prin excluderea oricăror forme de exploatare a resurselor naturale.

Ca atare, în suprafețele forestiere cuprinse în zone de protecție, proprietarii au interdicția de a exploata şi utiliza resursele naturale, precum și de a exercita orice formă de folosință a acestor terenuri, incompatibilă cu scopul de protecție si/ sau conservare.

Curtea de Apel Craiova a dat câștig de cauză obștii. “Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, pentru perioada de referință 01 ianuarie 2017 - 07 iulie 2017, conform prevederilor legale.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.295 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, este decizia instanței din 22 septembrie. 

Vizualizări: 1,001

Alte articole din Anchetă:

Citește și: