Actualitate
CEO vrea să închirieze vehicule de transport marfă
Peste 1,5 milioane de lei fără TVA a pregătit Complexul Energetic Oltenia pentru a achiziționa vechicule de transport marfă cu șofer. Achiziția se face pentru activitatea de la Peșteana, Rovinari, Jliț și Motru, însă nu știm cu exactitate ce marfă ar urma să transporte vehiculele.
Gândul ne ducea la lignit, însă la cât de bine intră Complexul Energetic Oltenia în Sistemul Energetic Național, achiziția nu-și mai avea rostul, vânzările de energie fiind sub limita de supraviețuiere a companiei cu 11 mii de angajați.
Compania a anunțat că nu se cere garanție de participare, iar contractul se va întinde pe o perioadă de 4 luni de la semnare. Garanția de bună execuție este de 10% din valoarea contractului, iar data limită de depunere a ofertelor finale este 31 august.
Plata de către companie se face în termen de 60 de zile de la emiterea facturii de către prestator, prin ordin de plată sau alte modalităţi legale de plată în funcţie de disponibilităţi, respectiv prin compensare cu energie electrică. De asemenea, nu se interzice asocierea operatorilor economici şi subcontractarea.
Atunci când un grup de operatori economici depune ofertă comună, situaţia economică şi financiară, capacitatea tehnică şi profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul când oferta care va fi declarată câştigătoare va fi o ofertă depusă în comun de mai mulţi operatori economici, asocierea ofertanţilor respectivi in scopul îndeplinirii contractului, va fi autentificată la notar – cu desemnarea unui lider de asociaţie – fără obligaţia ca prin această asociere să se formeze o nouă persoană juridică.