antiVirale
Cel mai important festival gastronomic al toamnei
Autoritățile din Peștișani au pus la punct programul celui mai important festival gastronomic al toamnei, Festivalul Sarmalelor și Piftiilor ”In memoriam Radu Ciobanu”. Acesta va avea loc pe 29 septembrie, la ora 12.
"Vom începe cu concursul gastronomic la care vor fi analizate, măsurate și mai ales degustate cele mai bune sarmale și piftii, pentru că așa e obiceiul la Gorj-să se servească piftiile (răciturile) împreună cu sărmăluțele fierbinți și nu separat ca în alte multe zone din țară. Iată, dragi oaspeți de pretutindeni că veți avea ocazia să cunoașteți astfel și un obicei inedit din zona Gorjului.
Vor participa la concurs atât bucătari din zona industriei ospitalității cât și gospodine iscusite din tot Gorjul care vor vrea să se mândrească cu bucatele lor alese. Pentru copii vom pregăti multe ateliere de creație astfel încât imaginația lor să fie pusă la încercare. Vom avea alături de noi și câțiva meșteri populari astfel încât dacă doriți să plecați acasă cu un vas de lut plin cu sărmăluțe sau chiar și doar o strachină să o puteți face.
Va fi multă mâncare tradițională-pe lângă sarmale și piftii oaspeții bucătari vă vor aștepta și cu tocan de oaie, fasole cu afumătură, pomana porcului, friptură la proțap și alte preparate tradiționale românești. Spre seară vă așteptăm cu un program artistic special în care vom îmbina atât folclorul autentic românesc cu muzica ușoară de calitate", au anunțat organizatorii.