Actualitate
Cea mai mică producție de energie din istoria CEO

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia se vor întâlni în perioada următoare pentru discuții pe marginea bugetului de venituri și cheltuieli. Din primele informații, anul acesta va fi cea mai mică producție de energie din istoria CEO.
Conform datelor furnizate de sindicate, pentru anul viitor compania și-a stabilit obiective precum o producție de energie electrică bazată pe cărbune de 5,5 TWh, o extracție de cărbune estimată la 11,5 milioane de tone și un volum de descopertă de 74,6 milioane de metri cubi.
Dar, chiar și aceste ținte sunt ambițioase, în contextul deficitului de personal cu care se confruntă compania. Sindicatele au semnalat că, pentru a atinge țintele propuse, ar fi necesar un număr minim de 8.700 de angajați, comparativ cu cei 8.300 existenți în prezent.
Administrația CEO nu dă semne că vrea să facă angajări. Dimpotrivă, se gândește la concedieri colective, dar în zona de birouri.
Vizualizări: 1,594