Social
Cea mai mare temperatură din țară s-a înregistrat în Gorj
Vremea de la început de an nu a părut deloc una de iarnă iar în județul Gorj a fost cel mai cald din țară, fiind înregistrate chiar și 20 de grade.
Anul 2023 a venit cu temperaturi de primăvară și chiar destul de mari în zona Gorjului, unde s-a atins maxima zilei de 20 de grade. Stația meteo situată în localitatea Apa Neagră din comuna Padeș a înregistrat duminică 20 de grade și în tot județul a fost destul de cald, chiar și la altitudine. Turiștii de la Rânca au avut ocazia să se plimbe doar în tricou, renunțând la pulovere, geci şi mănuşi și apelând la ochelari de soare şi pălării.
Și în Târgu Jiu temperatura a fost destul de mare, maxima fiind de 17 grade.
Meteorologii anunță vreme caldă în continuare pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, însă probabilitatea de ploaie ori ninsoare va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade.