Politică
Ce spune Romanescu despre reducerea numărului de funcționari
Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este de acord să fie reduse posturile de funcționari în administrațiile publice locale, însă pune o condiție.
Edilul admite că sunt foarte mulți angajați în instituțiile publice, dar și faptul că s-a ajuns la fundul sacului și trebuie făcut ceva în acest sens.
Romanescu afirmă că aceste restructurări trebuie să înceapă de la nivel central, acolo unde sunt posturi foarte bine plătite și este un exces de secretari de stat și de șefi de agenții în România.
„Această discuție care se poartă la nivel național este determinată și de alți factori. Trebuie să recunoaștem că s-a ajuns la fundul sacului. Adică, s-au cheltuit foarte mulți bani, inclusiv în 2024, care a fost un an electoral. Din punctul meu de vedere, astăzi sunt foarte mulți angajați în instituțiile publice. Prima măsură pe care trebuie să o ia actualul Guvern este cu reducerea numărului funcționarilor la organismele centrale. Aici mă refer la ministere, agenții ... Acolo ar trebui să vedem cu adevărat cât de mulți sunt și sunt și salarii foarte mari. Avem peste 200 de secretari de stat, avem o sută și ceva de șefi de agenții, fiecare cu mașină, cu șefi de cabinet, cu secretară. Dacă vrei cu adevărat să impui administrației publice locale să ia măsuri radicale, prima dată începi de acolo!”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.