Actualitate
Ce spune Plaveti despre studiul de adecvanță făcut de Transelectrica
Reprezentanții celor de la Transelectrica trebuie să realizeze un studiu de adecvanță care urmează să fie folosit de reprezentanții României în încercarea de a renegocia Planul de Restructurare semnat de Complexul Energetic Oltenia cu Comisia Europeană. Cu toate că un astfel de studiu a mai fost realizat și în trecut iar în el se arată clar că Sistemul Energetic din România nu poate să ”supraviețuiască” fără energia pe cărbune, mințile luminate de la București au considerat că mai este nevoie să fie făcut altul. Chiar dacă realizarea studiului respectiv a fost începută în urmă cu câteva luni bune, nici până în momentul de față nu a fost finalizat.
Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, este cel care afirmă acest lucru. Cât despre renegocierea termenelor de închidere a capacităilor de la CE Oltenia, Plaveti afirmă că Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost o dată pe an la Bruxelles, iar atunci a comunicat rezultatele discuțiilor, discuții care nu s-au terminat însă cu nimic pozitiv pentru viitorul companiei, cel puțin pentru moment.
„Am avut mai multe discuții și Ministrul Energiei a fost deja anunțat. O dată pe an, domnul ministru a fost la Bruxelles, dar cred că s-a comunicat la vremea respectivă. Studiul de adecvanță îl fac cei de la Transelectrica și știu că nu este finalizat”, a declarat Plaveti.