Politică

Ce spune generalul Sîrbu despre candidatura la parlamentare

Încă o dată se confirmă informațiile publicate de Sabotorii. Generalul în rezervă Ioan Sîrbu declară, oficial, că vrea să candideze la alegerile parlamentare pe lista PNL dacă partidul îl va susține. Numele său a fost vehiculat pentru primul loc pe lista pentru deputați, iar în ceea ce privește "susținerea", nu are nicio legătură cu ce își doresc liberalii din organizația județeană Gorj.  Ioan Sârbu, în baza prieteniei cu Nicolae Ciucă, evident că beneficiază de o "susținere impusă"!

Într-un interviu la Radio Infinit, generalul a declarat că dacă va fi susținut, el va candida. „Îmi asum. Sarcinile pe care le-am primit de la eșaloanele superioare, de la camarazii mei, eu mi le-am asumat și m-am străduit să îndeplinesc misiunile cu credință și onoare. Dacă se va găsi de cuviință că sunt persoana potrivită, evident că nu mă voi sustrage de la a-mi îndeplini misiunea”, a declarat Ioan Sîrbu. 

Acesta a declarat că nu au fost până acum discuții pe marginea acestui subiect. „Până la urmă, va trebui să ne grăbim puțin, dar asta e o decizie pe care o va lua președintele partidului, Biroul Politic Județean”, a mai adăugat liberalul.

Rămâne de văzut cum vor fi completate listele de candidați și ce loc îi va reveni actualului șef al PNL, Ion Iordache. Surse din partid susțin că și fostul prefect Iulian Popescu și-ar dori o candidatură la alegerile parlamentare. 

Alegerile vor fi pe 1 decembrie.

Vizualizări: 1,049

Alte articole din Politică:

Citește și: