Actualitate
Ce spune Burduja despre amânarea închiderii mineritului
Cu cel puțin un an și jumătate ar vrea să amâne ministrul Energiei planul de închidere a mineritului din Gorj. Este planul pe care vrea să-l facă în fața Comisiei Europene. Sebastian Burduja a declarat presei centrale că va propune amânarea acestui plan de restructurare pentru că au întârziat noile investiții care ar trebui să înlocuiască energia pe cărbune.
Oricum, și după ce vor fi gata centralele pe gaz și parcurile fotovoltaice, acestea nu vor putea înlocui energia care e produsă de cărbune în perioadele foarte secetoase ori când afară e ger.
Chiar și-așa, ministrul Energiei propune ca planul de închidere să fie prelungit cu cel puțin un an și jumătate.
„Soluția pe care o avem, bineînțeles, este gazul pe termen scurt și mediu. Pe termen mediu și lung, și vom vorbi și în aceste zile, este energia nucleară. Dacă ne uităm la Complexul Energetic Oltenia și vedem că cele două grupuri pe gaz – Ișalnița și Turceni – au întârzieri cam de un an, un an și jumătate, cam aceasta ar trebui să fie o perioadă minimă de la care plecăm în negociere cu Comisia Europeană. Noi vom facem tot posibilul, le vom furniza toate datele, așteptăm studiul de adecvanță de la Transelectrica – e un studiu foarte important care arată la nivel tehnic ce capacitate de producție avem, ce consum avem, unde avem un deficit în sistem”, a declarat Sebastian Burduja.