Actualitate

Ce se întâmplă cu opera “Cumințenia Pământului”. Când ajunge în Gorj  

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a fost prezentă la finalul săptămânii trecute în municipiul Târgu Jiu. Aceasta a transmis, din nou, că în această perioadă au loc o serie de demersuri pentru ca statul român să beneficieze de opera brâncuşiană Cuminţenia Pământului.

În prezent se caută soluții pentru ca această operă cu care românii se mândresc, să fie expusă în judeţul Gorj, anul viitor, când se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui sculptor, Constantin Brâncuși. 

“Am avut o serie de discuții, chiar si la nivel de Guvern si încercam să identificăm soluția legală, astfel încât să facem o bucurie mult așteptată cetățenilor acestui municipiu .

Va trebui să se facă această achiziție (a operei), de aceea încercam să identificăm acea soluție și ne propunem să reușim.”, a transmis Natalia Intotero, ministrul Culturii, în cadrul conferinței de presă care a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Primăria Municipiului Târgu Jiu.

“Este de datoria noastră ca anul următor, 2026, să fie un an memorabil pentru județul Gorj, pentru Târgu Jiu și cred că împreună putem face ca acest an să fie unul important pentru promovarea operei Constantin Brâncuși la nivel național și internațional. Ne gândim în fiecare zi să achiziționăm Cumințenia Pământului și sper să identificăm și modalitatea legală și sursele de finanțare. Am avut discuții cu autoritățile locale cu domnul președinte al Consiliului Județean și cu domnul primar. Sperăm să se realizeze această achiziție. Unde credeți că este cel mai potrivit loc să fie pusă? Acasă, aici, în județul Gorj“ a declarat ministrul, prezent în judeţul Gorj, în urmă cu o lună, cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi.

Vizualizări: 370

Alte articole din Actualitate:

Citește și: