Ultima oră
Ce s-a întâmplat cu fondul de salarii de la CEO? "Mortul de la groapă nu se mai întoarce!"
"Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Faptul e consumat!" E reacția sindicalistului Jan Popescu după ce a fost întrebat de fondul de salarii care s-a epuizat pe anul trecut, așa că minerii nu mai primesc niciun leu pentru că nu mai există economie la fondul de salarii.
Motivul este că administrația Complexului Energetic Oltenia a reangajat cei 124 de salariați care aveau contracte pe durată determinată, apoi le-a prelungit după ce oamenii au intrat în greva foamei, dar nu au mai făcut șefii CEO si o rectificare de buget, așa cum ar fi trebuit, așa că au consumat în continuare din fondul de salarii deja aprobat pe anul trecut.
Așa s-au trezit acum sindicatele să se uite pe cifre și sa afle că, de fapt, nu mai există economie la fondul de salarii așa ca salariații nu mai au ce să împartă.
"Ne aflăm în situația în care a fost consumat fondul de salarii în totalitate. Documentele ne-au fost înaintate. Am văzut cu toții cifrele. Din punctul meu de vedere, dacă acei 124 de salariați dacă tot au fost reangajați trebuia sa se facă o rectificare bugetară să se aloce banii și din alte capitole la fondul de salarii. Nu s-a făcut acest lucru. Faptul este consumat. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Fondul a fost consumat în totalitate", a spus la Radio Infinit Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.
În ianuarie, anul trecut, fiecare salariat a primit peste 2.500 de lei net în plus la salariu după ce s-a împărțit economia la fondul de salarii.