Actualitate

CE Oltenia publică dovada propriei minciuni

Complexul Energetic Oltenia a scos astăzi la licitație o lucrare necesară pentru punerea în funcțiune a grupului energic nr. 5 de la Termocentrala Rovinari.

Noi v-am spus că este exclus să pună în funcție grupul 5 până la finalul anului, așa cum spuneau managerul Dan Plaveti, fostul ministru Virgil Popescu, dar și unii lideri sindicali. Acum avem și dovada.

CE Oltenia a scos la licitație „Lucrari de montare pompa de alimentare 100% debit si electropompa 50% debit aferente cazanului blocului energetic nr. 5” – S.E. Rovinari. Suma pusă la bătaie este de 1.304.222 lei.

Firmele interesate pot depune oferte până la data de 18 septembrie. După care, câștigătorul are la dispoziție 180 de zile să termine lucrarea. Cu alte cuvinte, ajungem prin martie 2024. Și, vă reamintim, potrivit planului de restructurare, la finalul anului 2025, toate grupurile pe cărbune intră în rezervă tehnică. Adică se omoară de zece ani să modernizeze un grup, iar când va fi gata îl închid.

Vizualizări: 5,009

Alte articole din Actualitate:

Citește și: