Anchetă

CE Oltenia mai aruncă niște milioane pentru consultanță

Complexul Energetic Oltenia este cu un picior și jumătate în groapă, dar aruncă bani pe consultanță cu nemiluita.

Acum vrea să dea 7,5 milioane de lei unei firme care să îi explice cum se fac parcurile fotovoltaice. Asta în condițiile în care s-a stabilit deja că vor fi făcute firme mixte cu investitori din branșă, prin care să fie făcute parcurile fotovoltaice. Și atunci, de ce mai dați bani pe consultanță, dacă vin alții cu experiența?

Licitația pentru încredințarea contractului este programată în data de 25 octombrie. 

Până acum, CE Oltenia a mai dat un milion de euro pentru „Servicii specializate de consultanță si asistență juridică, financiară și fiscală la tranzacție în vederea organizării procesului de selecție a investitorului/ investitorilor cu care Societatea va dezvolta parteneriate si va înființa societăți mixte”. Pe scurt, a dat un milion de euro ca să spună consultantul cu cine să se asocieze CEO ca să facă parcurile fotovoltaice și grupurile pe gaze. Licitația a fost câștigată de PricewaterhouseCoopers Management Consultants, ca lider de asociere, aceeași firmă care a luat și milionul de euro pentru a face planul de restructurare a CE Oltenia, plan încă neaprobat.

Șapte din cele opt parcuri fotovoltaice pe care le are în plan Complexul Energetic Oltenia vor fi realizate în Gorj, iar celălalt în Dolj.

Astfel, vor fi parcuri fotovoltaice pe depozitele de zgură și cenușă închise de la termocentralele Rovinari, Turceni și Ișalnița. Trei parcuri vor fi pe haldele interioare de la carierele Tismana, Tismana 2 și Rovinari Est, iar celelalte pe haldele exterioare de la Pinoasa și Bohorel. Iată că toate detaliile se știu deja, dar totuși CE Oltenia este obligat, cine știe pe ce căi, să mai dea un milion și jumătate de euro unor consultanți impuși, chiar dacă aparent câștigă licitația.

Vizualizări: 2,692

Alte articole din Anchetă:

Citește și: