Actualitate
CE Oltenia, între profitul anunțat de Vîlceanu și lichidarea care bate la ușă
Complexul Energetic Oltenia a mers ceva mai bine anul acesta, când lucrează în medie cu patru grupuri din cele 11 care ar fi funcționale, față a anul trecut, când a mers perioade mari cu doar două grupuri.
Mai bine poate însemna că nu va avea pierderi de 200 de milioane de euro ca anul trecut, când pandemia a închis o mare parte a economiei. Dar în niciun caz nu va termina pe profit, cum promite ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Complexul Energetic Oltenia a anunțat pierderi de 163.811.204 lei la jumătatea acestui an, mult mai mici decât cele de anul trecut. Astfel, în prima jumătate din anul 2020, CE Oltenia avusese pierderi de 327.456.341 lei.
Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, de câteva săptămâni ministru al Finanțelor, a spus că prețurile sunt atât de bune pentru CEO pe bursa energiei, încât compania ar putea fi pe profit la finalul anului, după câțiva ani de pierderi uriașe.
Ce rost are să lanseze un ministru de Finanțe scenarii atât de optimiste pentru o societate căreia îi bate lichidarea la ușă? Vreți să știți ce scrie în raportul administratorilor făcut la jumătatea acestui an? “În cazul în care ajutorul de restructurare nu va fi aprobat de Comisia Europeană, aceasta va emite o decizie privind recuperarea sumelor acordate prin ajutorul de salvare cu titlu de ajutor de stat ilegal, compania urmând să intre în lichidare, cu grave efecte asupra securității energetice a României”, se arată în document.
Sec, dur, fără loc de întors. Când va fi aprobat planul de restructurare? În octombrie 2020, dacă este să ne luam după promisiunile politicienilor din campania electorală de anul trecut. Dar, octombrie 2020 a trecut, acum vine octombrie 2021 și aproape nimeni nu crede că planul de restructurare va fi aprobat în această a doua variantă, trimisă în vară.
O decizie de respingere nu trebuie să fie un scenariu de luat în calcul, pentru că asta înseamnă pentru CE Oltenia returnarea a 500 de milioane de euro și lichidarea. Dar nu văd politicieni în Gorj nedormiți de grija acestui plan, mai ales că au pe cine da vina, acesta fiind negociat prin Consiliul Concurenței. Știți, acel Consiliu al Concurenței care ne transmitea săptămâna trecută că este cazul să ne obișnuim să primim facturi mai mari la energie.