Actualitate
CE Oltenia închiriază zeci de autovehicule cu șofer
CE Oltenia a inițiat proceduri de achiziții pentru închirierea a zeci de autovehicule pentru transport mixt, persoane și materiale, cu șofer. Contractarea este pentru unitățile miniere de carieră UMC Jilț, UMC Rovinari și UMC Roșia- Peșteana și pentru UPRUM Rovinari.
Contractele sunt pentru o perioadă de 3 luni. Pentru UMC Jilț, compania energetică pune la bătaie peste 650 mii lei, din bugetul societății, având nevoie de 11 autovehicule, cu tracțiune integrală și de cel puțin 6 locuri.
Pentru UMC Rovinari și UMC Roșia- Peșteana și UPRUM Rovinari, CE Oltenia caută o firmă care să asigure 23 de autovehicule, cu aceleași caracteristici ca și cele pentru UMC Jilț. În acest caz, compania energetică este dispusă să plătească aproape 1.4 milioane lei.
Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 5 aprilie, ora 9.30, la registratura companiei. Achiziția se va face prin negociere. Prețul ofertei va conta mult, dar și vechimea parcului de vehicule ofertat.