Actualitate
CE Oltenia are de unde reduce numărul de directori

Complexul Energetic Oltenia are un număr important de direcții și implicit de directori, așa că are de unde tăia 20-30%, potrivit solicitărilor ministrului Energiei.
„Noi am cerut reducerea numărului de șefi, reducerea cheltuielilor cu salariile, vizând mai ales personalul administrativ, deci cei care plimbă hârtii, nu cei care merg în mină, în carieră sau în termocentrale”, a explicat Burduja.
Primul pas a fost că Ministerul Energiei a publicat organigramele tuturor companiilor din subordine. CE Oltenia, de exemplu, are, pe lângă Directorat, un număr important de direcții:
Direcția Managementul Riscurilor și Management Integrat
Direcția Legislație
Direcția Guvernanță Corporativă și Relații Publice
Direcția Resurse Umane
Direcția Ofertare și Vânzare
Direcția Comercială
Direcția Servicii Suport
Direcția Strategii și Dezvoltare
Direcția Financiar-Contabilitate
Direcția Energie
Sucursala Minieră
Ei bine, aceste direcții au mai departe departamente, compartimente, servicii... Și uite așa, personalul TESA la CE Oltenia a ajuns să reprezinte 13% din salariați, adică peste o mie de persoane.
Vizualizări: 1,861